”Cotele apelor Dunării”
SC Beia Consult International a pus în funcțiune și continuă să dezvolte la Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) un sistem automat de telemonitorizare continuă a nivelului și temperaturii apei pe Dunăre și afluenții Dunării.
Elementele centrale ale sistemului de telemonitorizare sunt:
– Concentratorul de date (Gateway) de tipul Adcon A850, care asigură comunicaţia cu unităţile distante de telemetrie (RTUs) şi gestionarea resurselor de care acestea dispun;
– Serverul de prezentare date, găzduit pe un calculator cu caracteristici de server (funcţionare neasistată 24/24, de exemplu) şi bazat pe pachetul de software Adcon addVANTAGE Pro 6.4. Acesta este orientat în principal spre prezentarea datelor în formate dintre cele mai variate, aflate în întregime la alegerea şi dispoziţia utilizatorilor (cărora le se atribuie dreptul de a efectua modificări de formate). Datele din serverul de prezentare sunt de asemenea exportate automat către sistemul dispecer ANAR.
La fiecare din locaţiile monitorizate s-a montat o instalaţie de telemonitorizare constituită, în principal, dintr-o unitate distantă de telemetrie (Remote Telemetry Unit = RTU) de tipul Adcon A753 GPRS, montată de regulă pe un catarg, și un senzor de nivel apă. La o parte din instalații, senzorul de nivel apă este de tipul sondă de presiune scufundată în apă, dotată cu tub capilar de compensare a presiunii atmosferice. La alte instalații a fost preferat senzorul de tip radar suspendat deasupra luciului apei (v. fotografiile). Avantajul senzorului scufundat în apă este acela că este însoțit și de un senzor de temperatură a apei. Senzorul radar suspendat deasupra apei are, în schimb, avantajul de a fi imun la colmatare și de a nu trebui retras în timpul înghețului de iarnă.
Celelalte elemente constituente principale ale instalaţiei din locaţia monitorizată sunt panoul solar, care asigură alimentarea electrică a instalației, la care se adaugă, la unele instalații, un senzor combinat de temperatură și umiditate relativă a aerului.
Toți senzorii menționați sunt alimentați și citiți de către RTU pe intervale scurte de timp care se succed periodic. La fiecare 15 minute, RTU calculează din valorile măsurate periodic o valoare medie iar, la fiecare oră, RTU transmite concentratorul de date și server cele 4 valori medii calculate pentru fiecare din parametrii monitorizați.
Practic, toată comunicaţia din sistemul de telemonitorizare se realizează prin Internet, ceea ce conferă sistemului avantaje investiţionale şi mai ales operaţionale considerabile. Se menţionează ca exemplu în acest sens faptul că utilizatorii pot avea acces la datele prelucrate, oferite de către serverul de prezentare date SP, oricând şi de oriunde, de pe orice terminal în măsură să acceseze Internetul (PC, Tabletă, SmartPhone etc.).
Locațiile instalațiilor de telemonitorizare realizate de către BEIA pe Dunăre și afluenți sunt evidențiate pe harta de mai sus.
La finele anului 2015, instalațiile de telemonitorizare puse în funcțiune de BEIA pentru beneficiarul Administrația Națională ”Apele Române” sunt în număr de 21 și se întind de la Lugoj (pe râul Timiș) până la punctul Stambulul Vechi de pe brațul Chilia al Dunării (v. harta)
Senzorul de nivel şi senzorul de temperatură a apei sunt alimentaţi şi citiţi de către RTU la fiecare 3 minute. La fiecare 15 minute, RTU calculează o valoare medie din cele 5 măsurări efectuate în intervalul respectiv. La fiecare oră, RTU transmite spre Serverul de prezentare date (SP), prin intermediul concentratorului de date (gateway) cele 4 valori medii calculate pentru fiecare parametru.
Imagini de la locațiile monitorizate
Mărimea primară pe care o furnizează senzorul de nivel de tip sondă de presiune este înălțimea coloanei de apă deasupra senzorului. În cazul senzorului de tip radar, mărimea primară este distanța de la senzor până la suprafața apei. În ambele cazuri, sistemul permite operații de aliniere, în urma cărora nivelul raportat devine cel recunoscut oficial de către Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR) și confirmat de mirele de observare directă, existente în câteva locații de referință. Valorile aliniate sunt cele care sunt exportate automat spre sistemul dispecer ANAR.
Serverul de prezentare date prezintă datele măsurate sub formă de tabele şi sub forma de diagrame de desfăşurare în timp. Există posibilităţi multiple de vizualizare a datelor pe perioade diverse din trecut (de la o zi pana la un an), cu afişarea valorilor la data, ora și minutul dorit. De asemenea, există posibilitatea evidenţierii pe perioade de timp la alegerea utilizatorului a mediei, sumei, maximului si minimului înregistrat pentru fiecare parametru în perioada de timp respectivă.
Diagrame (Click pe diagrame pentru a le mări)
Evoluția nivelului și temperaturii apei pe râul Vedea, la podul Conțești, în cursul lunii aprilie 2014
Evoluția nivelului și temperaturii apei Dunării, la Calafat, în cursul lunii mai 2014